Știință și credință la Mircea EliadeAm fost invitat de Cl. Arieșan și M. Neamțu să țin o conferință la Timișoara. De ce? Pentru că Timișoara se pregătește să devină „capitală culturală europeană”. Ei au stabilit tema conferinței, și anume raportul dintre știință și credință. Conferința face parte din seria „Conferințele de la Timișoara” găzduite de Consiliul Județean Timiș. Trebuia să […] Articolul Știință și credință la Mircea Eliade apare prima dată în Wilhelm Dancă.
Știință și credință la Mircea EliadeAm fost invitat de Cl. Arieșan și M. Neamțu să țin o conferință la Timișoara. De ce la Timișoara? Pentru că frumosul oraș de pe Bega se pregătește să devină "capitală culturală europeană". Ei au stabilit tema conferinței, și anume raportul dintre știință și credință. Conferința face parte din seria "Conferințele de la Timișoara" găzduite de Consiliul Județean Timiș. Trebuia să vină și H.R. Patapievici. El ar fi vorbit despre raportul știință și credință la Blaise Pascal, iar eu la Mircea Eliade. Așadar, am pornit spre Timișoara doi conferențiari și, în 10 noiembrie 2022, a ajuns unul singur. H.R. Patapievici din motive de sănătate nu a mai venit. Am vorbit în prima parte a conferinței, în general și din punct de vedere istoric, despre raportul știință și credință. În partea a doua am dezvoltat ideea de "știință a religiilor" la Mircea Eliade. Am subliniat metoda de abordare, care la Eliade este antireducționistă și comparativă. Apoi am arătat că știința religiilor are un sens concret, și anume hermeneutica creatoare, care prespune trei verbe: a identifica, a descrie și a explica. Dar, istoricul religiilor nu ajunge să înțeleagă un fenomen religios doar dacă îl interpretează, ci atunci când trece și la trăirea lui. Îi mulțumesc din suflet lui Claudiu Arieșan pentru invitație și organizare. Dacă ar fi să rezum, aș spune doar un singur cuvânt: impecabil! Detalii găsiți în articolul postat mai jos.fetch
Interviu despre credință cu Melania CinceaInterviul de mai jos merită să-l citiți. Melania Cincea a pus întrebări țintite. De multe ori într-un interviu întrebarea este fundamentală. Citiți și lămuriți-vă! Melania Cincea, mulțumesc din suflet pentru interviu. Pentru detalii, deschideți linkul de mai jos. Articolul Interviu despre credință cu Melania Cincea apare prima dată în Wilhelm Dancă.
Christos Rege domnește prin puterea iertării„Christos Rege” este o sărbătoare dătătoare de speranță. Este ultima sărbătoare a anului liturgic. „Sfârșitul încunează lucrarea!”. Sau, în latină, „Finis coronat opus!”. „Christos Rege” dă sens unui an întreg de aprofundare împreună a drumului spre Împărăția lui Dumnezeu. Imnul „Christus vincit, Christus regnat, Christus imperat!” sintetizează încrederea în biruința asupra răului. Credincioșii au trăit-o […] Articolul Christos Rege domnește prin puterea iertării apare prima dată în Wilhelm Dancă.
Christos Rege domnește prin puterea iertării"Christos Rege" este o sărbătoare dătătoare de speranță. Este ultima sărbătoare a anului liturgic. "Sfârșitul încunează lucrarea!". Sau, în latină, "Finis coronat opus!". "Christos Rege" dă sens unui an întreg de aprofundare împreună a drumului spre Împărăția lui Dumnezeu. Imnul "Christus vincit, Christus regnat, Christus imperat!" sintetizează încrederea în biruința asupra răului. Credincioșii au trăit-o cu multă emoție în timpul dictaturii comuniste. Ar trebui s-o simtă și astăzi, pentru că dictaturile contemporane sunt la fel de periculoase. Chiar dacă sunt mai subtile și mai blânde. De pildă, să ne gândim la dictatura relativismului, a banului, a plăcerilor, a distracțiilor sau la dictatura egoului. Sunt tot atâtea nume pentru dictatura păcatului. Când Christos intră în conștiința unui om lucrurile se schimbă. Aproapele are prioritate, nu egoul. Frontierele regatului lui Christos sunt interioare; ele se găsesc în inimi. Sfânta Treime le cunoaște cel mai bine. Regatul lui Christos ține de ordinea calității, nu a cantității. De aceea, împărăția Lui este împărăția adevărului, a vieții, a sfințeniei, a harului, a dreptății, a iubirii și a păcii. Pornind de la Evanghelia sărbătorii, Luca 23, 35-43, am arătat că Isus este Rege al iertării. Tronul său este Crucea, adică este un Dumnezeu care cunoaște drama suferinței. Puterea sa este iertarea sau milostivirea. Ucenicul lui Isus manifestă apartenența la împărăția lui Christos prin fapte de pace și reconciliere. Într-adevăr, numai acela care a fost iertat poate să ierte pe alții. Prin iertare se oprește rostogolirea răului și a violenței. Mai mult, se marchează un nou început. Prin urmare, împărăția lui Christos este împărăția acelora care s-au convertit sau au fost reconciliați. În concluzie l-am propus pe "tâlharul căit" ca exemplu de urmat. De ce? Pentru că prin credința sa în Isus răstignit a furat cerul. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.fetch
Omul este mai important decât templulAm meditat astăzi, 13 noiembrie 2022, Evanghelia după Luca 21, 5-19. Am celebrat Euharistia împreună cu mulți credincioși în catedrala „Sf. Iosif” din București. Am insistat asupra unei ideii principale. Astfel, ca să nu fim surprinși de sfârșitul lumii, să punem în practică următoarele învățături. Mai întâi să acordăm mai multă atenție omului și nu […] Articolul Omul este mai important decât templul apare prima dată în Wilhelm Dancă.
Omul este mai important decât templul!Am meditat astăzi, 13 noiembrie 2022, Evanghelia după Luca 21, 5-19. Am celebrat Euharistia împreună cu mulți credincioși în catedrala "Sf. Iosif" din București. Am insistat asupra unei ideii principale. Astfel, ca să nu fim surprinși de sfârșitul lumii, să punem în practică următoarele învățături. Mai întâi să acordăm mai multă atenție omului și nu templului. Cu alte cuvinte, să ne străduim să interiorizăm cultul sau relația cu Dumnezeu. Să nu idolatrizăm templul și podoabele lui. Apoi să nu ne fie teamă de persecuții, pentru că ele sunt nota distinctivă a Bisericii. Într-adevăr, Biserica adevărată este acolo unde creștinii sunt persecutați. În fine să trăim crizele comunitare sau personale în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Întotdeauna o criză este apocaliptică, adică revelatoare. Revelează ceea ce suntem și cum suntem. De pildă, ucenicii în Evanghelia de astăzi sunt fricoși și egoiști. De asemenea, criza comportă o anumită ambiguitate și se pretează la interpretări. Isus ne avertizează că învățătorii falși vor veni să propună soluții rapide și imediate. Spune Domnul: "Nu vă luați după ei!". În fine, criza trebuie traversată cu ochii îndreptați spre Domnul care vine. În viața noastră apar numeroase crize, de la cele existențiale, vocaționale, profesionale până la cele familiale sau sociale. Când traversăm o criză se declanșează în noi mecanisme de apărare. Pentru a atenua șocul crizei unii recurg la distracții, plăceri, sau la altfel de evadări. Dar problemele rămân. Ucenicul Domnului nu privește înfricoșat sau egoist în jos, mai ales când barca se scufundă, ci spre înălțimi. De acolo va veni Domnul Isus a doua oară să-i salveze pe toți oamenii. Detalii în articolul postat mai jos.fetch
Murim așa cum trăim, cu sau fără Dumnezeu!De Ziua Recunoștinței am fost în satul meu natal. Am celebrat liturghia în fața casei parohiale. În biserică sunt lucrări de renovare. În cadrul omiliei m-am oprit la dialogul lui Isus cu saduceii din Evanghelia după Luca 20, 27-38. Saduceii nu cred în înviere. În luna noiembrie lecturile și rugăciunile de la liturghie se concentrează […] Articolul Murim așa cum trăim, cu sau fără Dumnezeu! apare prima dată în Wilhelm Dancă.
Murim așa cum trăim, cu sau fără Domnul!De Ziua Recunoștinței am fost în satul meu natal. Am celebrat liturghia în fața casei parohiale. În biserică sunt lucrări de renovare. În cadrul omiliei m-am oprit la dialogul lui Isus cu saduceii din Evanghelia după Luca 20, 27-38. Saduceii nu cred în înviere. În luna noiembrie lecturile și rugăciunile de la liturghie se concentrează pe lucrurile de pe urmă ale omului. Adică, se vorbește despre moarte, judecată, rai sau iad. Astăzi a fost vorba despre moarte. Toți vom muri. Fără excepție. Cum ne comportăm în fața morții noastre? Sau a morții celor dragi? Sau a morții celor necunoscuți? Sunt unii care afirmă că nu există moarte, nici judecată, nici rai sau iad. Și totuși ... Cu privire la moarte am subliniat trei gânduri importante. Mai întâi faptul că murim așa cum trăim. De aceea, să încercăm să ne gândim la moarte atunci când facem alegeri importante. Moartea responsabilizează și atrage atenția asupra lucrurilor esențiale. Apoi realitatea că unii fug de moarte și de ceea ce urmează după moarte. Vezi exemplul saduceilor, care erau preocupați doar de lucrurile materiale. Căutau să supraviețuiască numai prin patrimoniul material distribuit fiilor. De aici perspectiva utilitaristă și pragmatistă asupra vieții. Printre consecințele acestei viziuni sunt persoanele transformate în obiecte de uz casnic. Ni se întâmplă și nouă să fim în această situație? În fine faptul că viața este un dar și toate cele din viața noastră sunt daruri. Însă izvorul darurilor este Dumnezeu. Astfel cine trăiește cu Dumnezeu în viața aceasta nu va muri. De ce? Fiindcă fiecare om ajunge acolo unde "crede" că va ajunge. Omul credincios în rai, cu Dumnezeu. Omul necredincios sau ateu în nimicul în care crede că va urma după moarte. Detalii găsiți în articolul postat mai jos.fetch
„Toți Sfinții” de pe pământ și din cer la CraiovaCu ocazia sărbătorii „Toți Sfinții” am participat la hramul bisercii catolice din Craiova. Am profitat de ocazie și am lansat volumul „Mircea Eliade: Definitio sacri”. Evenimentul a avut loc pe 31 octombrie la „Casa Dianu” din Craiova. Îndrăznesc să spun că chiar a fost un „eveniment” cultural și religios. Profesorul Ionel Bușe de la Universitatea […] Articolul „Toți Sfinții” de pe pământ și din cer la Craiova apare prima dată în Wilhelm Dancă.
"Toți Sfinții" de pe pământ și din cer la CraiovaCu ocazia sărbătorii "Toți Sfinții" am participat la hramul bisercii catolice din Craiova. Am profitat de ocazie și am lansat volumul "Mircea Eliade: Definitio sacri". Evenimentul a avut loc pe 31 octombrie la "Casa Dianu" din Craiova. Îndrăznesc să spun că chiar a fost un "eveniment" cultural și religios. Profesorul Ionel Bușe de la Universitatea din Craiova a confirmat. A spus că "asemenea momente sunt rare la Craiova". Tuturor organizatorilor le mulțumesc din inimă. În cadrul evenimentului liturgic am vorbit mai întâi despre tradițiile secularizate de "Halloween". Am pledat pentru recuperarea conținutului lor religios. Care? "Halloween" spune că există despre moarte, judecată, cer sau iad. Varianta secularizată spune că există doar frică de moarte. Am subliniat că în centrul sărbătorii se găsesc două elemente cosmice: cerul și pământul. De ce? Pentru că sunt locuite de sfinți. Unii sunt pe pământ, alții în cer. Pe înțelesul tuturor "sfinții" sunt cei care participă la iubirea lui Dumnezeu revealtă în Isus Christos. În final, am spus că putem aduce cerul pe pământ dacă suntem făcători de pace, adică fii ai lui Dumnezeu. Meditația este ceva mai lungă decât de obicei. De vină sunt credincioșii din biserica din Craiova, care erau foarte atenți. Mai multe detalii în articolul publicat mai jos.fetch
Zaheu, șeful vameșilor, model de convertireZaheu este un personaj simpatic în lumea creștină. Sau ar trebui să fie. Oricum Isus l-a îndrăgit. Vezi Luca 19, 1-10. Seamănă în multe privințe cu noi, mai ales dacă vorbim despre „calitățile” lui de dinainte de convertire. Trăia în fundul pământului, în Ierihon, care este la 275 de m sub nivelul mării. Avem aici […] Articolul Zaheu, șeful vameșilor, model de convertire apare prima dată în Wilhelm Dancă.
Zaheu, șeful vameșilor, model de convertireZaheu este un personaj simpatic în lumea creștină. Sau ar trebui să fie. Oricum Isus l-a îndrăgit. Vezi Luca 19, 1-10. Seamănă în multe privințe cu noi, mai ales dacă vorbim despre "calitățile" lui de dinainte de convertire. Trăia în fundul pământului, în Ierihon, care este la 275 de m sub nivelul mării. Avem aici metafora abisului păcatului. Era mic de statură. Unii au înțeles că era vorba despre statura lui morală. Era bogat la propriu, în sensul că depindea existențial de lucrurile materiale. Totuși, deși bogat, dorința de mântuire nu dispăruse din inima lui. Isus a trecut prin Ierihon și Zaheu curios a venit să-l vadă. Dar, în fapt, Isus și-a ridicat privirea de jos și l-a văzut pe Zaheu în ramurile sicomorului. Să notăm că pentru a-l vedea pe Isus trebuie să facem un minimum de efort. Din copac Zaheu a observat că Isus se uită la el. Această întâlnire a privirilor e modelul convertirii la Christos și împărăția sa. Primul moment este constituit din privirea lui Isus Christos care rămâne mereu îndreptată spre noi. Acesta e motivul pentru care a venit în lume și coborât în adâncul cel mai adânc al răului. Să ne arate că ne iubește fără pauză. Al doilea moment este orientarea privirii noastre până când o întâlnește pe cea a lui Isus. Al treilea moment este răspunsul concret la chemarea Domnului. Zaheu îl imită pe Dumnezeu Tatăl, bogat în milostivire. De aceea, depășește regulile iudaice față de săraci și datornici. Dă jumătate din averea sa săracilor și celor datornici le restituie împătrit datoria. Dacă Zaheu a reușit să se convertească, noi de ce nu? Detalii în articolul postat mai jos.fetch
Rugăciunea bună, „dulce”, mult aduceAm meditat astăzi, o frumoasă zi de toamnă, despre condiția rugăciunii bune. Am luat ca fundal imagistic parabola fariseului și a vameșului din Evanghelia după Luca 18, 9-14. Punctul de pornire a fost exemplul unui general de armată cu care m-am rugat în genunchi în catedrala catolică din Iași. Am fost plăcut surprins de rugăciunea […] Articolul Rugăciunea bună, „dulce”, mult aduce apare prima dată în Wilhelm Dancă.
Rugăciunea bună, "dulce", mult aduceAm meditat astăzi, o frumoasă zi de toamnă, despre condiția rugăciunii bune. Am luat ca fundal imagistic parabola fariseului și a vameșului din Evanghelia după Luca 18, 9-14. Punctul de pornire a fost exemplul unui general de armată cu care m-am rugat în genunchi în catedrala catolică din Iași. Am fost plăcut surprins de rugăciunea generalului. Se întâmpla lucrul acesta în săptămânile premergătoare vizitei Papei Francisc în România. Am desprins o concluzie din acest gest, și anume că prin rugăciune oamenii care suferă sau sunt sensibili la suferința altora devin solidari. Pregătesc întâlnirea lor cu Dumnezeu de care mărturisesc că depind în totalitate. Nu toți contemporanii noștri recunosc relația vitală cu divinitatea. Printre ei se află și creștini. Am arătat apoi că există o diferență între rugăciunea fariseului și rugăciunea vameșului. Rugăciunea celui dintâi este pătrunsă de orgoliu, de pretenții. Rugăciunea celui de-al doilea este făcută în spirit de căință și de smerenie. Astfel am dezvoltat provocările maladiei de care suferim toți, și anume mândria. Am subliniat câteva simptome ale orgoliului. Primul simptom este izolarea de ceilalți. Fariseul din parabolă stătea singur, în picioare, și se ruga în sine. Nu avea nevoie de nimeni. Vameșul era la intrare, printre ceilalți oameni și se ruga la Dumnezeu. Al doilea este spiritul de competiție. Diavolii spun că în lumea lor "a fi" înseamnă "a fi în competiție". Ființa diavolului este plămădită din mândrie. Vă invit să citiți C.S. Lewis, "Sfaturile unui diavol bătrân către un diavol mai tânăr". Fariseul se compară cu alții, numai ca să fie apreciat egoul său. Vameșul smerit nu etalează calitățile sau păcatele sale în fața altora. Tot ceea ce are de spus despre sine îi spune lui Dumnezeu. Al treilea simptom este spiritul de autosuficiență. Acesta poate fi promovat de lumea științifică, politică sau artistică, mass media. Am pledat pentru vestirea lui Christos la oamenii care desfășoară aceste activități. De ce? Pentru că împlinirea omului este în lumea spirituală. Apoi, între lumea științifică, politică, artistică sau mediatică și lumea spirituală nu există incompatibiliate. Sau, nu ar trebui să existe. Spiritualul împlinește umanul, în toate ipostazele sale. Am concluzionat invitând la asumarea spiritului de rugăciune din poezia "Rugăciune" de M. Eminescu. Printre altele, poetul spune: "Noi, ce din mila sfântului / Umbră facem pământului, / Rugămu-ne îndurărilor, / Luceafărului mărilor; / Ascultă a noastre plângeri, / Regină peste îngeri, / Din neguri te arată, / Lumină dulce clară, / O, maică prea curată / Și pururea fecioară, / Marie! Am subliniat că trebuie să venim la Domnul cu "plângeri", nu cu pretenții, precum fariseul. Apoi, să transformăm rugăciunea noastră în rugăciune smerită sau "dulce clară". Da, pentru că rugăciunea "dulce", mult aduce! Încercați și vă veți convinge! Detalii găsiți mai jos.fetch
Rugăciunea, cel mai semnificativ gest creștinAm început meditația la Evanghelia după Luca 18, 1-8 cu o amintire personală. Am redat conținutul unei conversații cu părintele Gheorghe Patrașcu. Vorbeam despre felul în care își ocupa timpul în închisoare. El mi-a spus că nu-i ajungea ziua întreagă pentru a-și termina rugăciunile. Astfel am dorit să transmit o idee despre ce înseamnă să […] Articolul Rugăciunea, cel mai semnificativ gest creștin apare prima dată în Wilhelm Dancă.
Rugăciunea, cel mai semnificativ gest creștinAm început meditația la Evanghelia după Luca 18, 1-8 cu o amintire personală. Am redat conținutul unei conversații cu părintele Gheorghe Patrașcu. Am vorbit despre felul în care își ocupa timpul în închisoare. El mi-a spus că nu-i ajungea ziua întreagă pentru a-și termina rugăciunile. Astfel am dorit să transmit o idee despre ce înseamnă să fii om religios. De asemenea, am intenționat să subliniez imaginea Bisericii care se roagă în interior pentru cei din afară. Aici interiorul este o închisoare sau o mănăstire, ori o biserică. În Evanghelia duminicii a fost vorba despre parabola văduvei care cere insistent dreptate de la judecătorul nedrept. Într-un anumit fel văduva simbolizează creștinul din orice timp, Biserica. De ce? Pentru că ilustrează condiția existențială fragilă, limitată, nevoia de ajutor. Am arătat că este o legătură strânsă între rugăciune și credință. În cazul de față credința se înțelege ca încredere, relație personală cu cineva care te iubește necondiționat. De aceea, putem spune: crede omul care se roagă și se roagă omul care crede. Am dezvoltat apoi câteva considerații cu privire la rugăciune. Astfel rugăciunea bună este precedată de tăcere, interiorizare, ascultare. Este vorba despre ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu pentru a înțelege voința Sa cu privire la noi. Pornind de aici înțelegem că suntem ființe limitate, insuficiente nouă înșine. De aceea ne rugăm la alții, la Dumnezeu. Rugăciunea este de multe feluri: de mulțumire, de adorație, de contemplație, de laudă, de cerere. Cea mai folosită dintre toate este rugăciunea de cerere. Se poate spune că omul este într-un anumit fel ceea ce cere. Am aprofundat în continuare legătura dintre rugăciune și credință. Am dat de exempul pe copiii care se roagă. Ei cer de la părinții lor tot felul de lucruri pentru că simt că sunt iubiți. Prin urmare nu te poți ruga decât Aceluia în care crezi. Cu alte cuvinte, te rogi, ceri ceva de la omul pe care îl simți că te iubește. În fine am arătat că rugăciunea responsabilizează ființa umană. Rugăciunea are legătură strânsă cu iubirea de aproapele. Dar rugăciunea nu este o formulă magică. Cine se roagă lui Dumnezeu pentru pace, nu așteptă să facă Dumnezeu ceea ce ar putea face el. Într-adevăr, rugăciunea este gestul cel mai semnificativ al vieții creștine. Totodată este un gest care îmbogățește umanitatea noastră. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.fetch
Nu credeam să-nvăț a trăi vreodatăAstăzi, în catedrala „Sfântul Iosif” din București am meditat Luca 17, 11-19. Este vorba despre vindecarea celor 10 leproși. Toți se vindecă însă doar unul se întoarce și-i mulțumește lui Isus. Titlul omiliei se inspiră din „Odă în metru antic”. Spunea M. Eminescu: „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”. Unii spun că este cel mai […] Articolul Nu credeam să-nvăț a trăi vreodată apare prima dată în Wilhelm Dancă.
Nu credeam să-nvăț a trăi vreodatăAstăzi, în catedrala "Sfântul Iosif" din București am meditat Luca 17, 11-19. Este vorba despre vindecarea celor 10 leproși. Toți se vindecă însă doar unul se întoarce și-i mulțumește lui Isus. Titlul omiliei se inspiră din "Odă în metru antic". Spunea M. Eminescu: "Nu credeam să-nvăț a muri vreodată". Unii spun că este cel mai frumos vers din toată literatura română. L-am parafrazat și am spus că putem să învățăm nu să murim, ci să trăim. Întâlnirea cu Christos poate să ducă la schimbarea verbului a muri cu a trăi. În prima parte a omiliei am explicat de ce a făcut Isus semne, fapte de putere sau minuni. Ele prevestec Împărăția lui Dumnezeu și devin motive de credibilitate pentru a crede în mod liber în Christos. Apoi m-am oprit la câteva provocări ale minunii vindecării leprosului străin. Prima este trecerea de la christofilie sau creștinofilie la filoxenie. Adică, să ne deschidem spre necunoscut, pentru că acest fel de întălnire rodește. De aceea să trecem de la iubirea creștinilor, iubirea între creștini, la iubirea străinilor. Ei pot să ne învețe cum să devenim mai disponibili și roditori în credință. A doua e legată de boala de lepră, astăzi. Se poate numi singurătate, izolare, autosuficiență, egoism, indiferență, oboseala de a fi sau de a trăi. Neîndoielnic boala prevestește moartea. Cum suportăm suferința, boala, singurătatea? Eminescu spunea că "nu credeam să-nvăț a muri vreodată". Dar noi putem schimba versul, după întâlnirea cu Christos. Astfel putem spune "nu credeam să-nvăț a trăi vreodată". Scriptura spune că cel drept, deci și ucenicul, va trăi prin credință. Vorbind despre a treia provocare m-am referit la diferența dintre recunoștință și mulțumire. Recunoștința pregătește terenul mulțumirii. Putem să devenim euharistici, oameni care mulțumesc lui Dumnezeu și oamenilor, dacă vom fi recunoscători. În concluzie prin credință putem să ne vindecăm și să ne salvăm. Unii doar s-au vindecat (ceilalți 9 leproși), dar nu s-au mântuit. Pentru că nu i-au mulțumit (euharisteo) lui Christos pentru minunea săvărșită în viața lor. O vorbă evreiască spune, cu haz și cu tâlc: "Să vină Mesia, sigur, dar eu să nu fiu de față!". Cartea Apocalipsei se termină cu aceste cuvinte: "Vino, Doamne Isuse!" (Ap 22, 20). Dar oare suntem pregătiți pentru a doua venire a lui Mesia?fetch
Iadul? Acolo unde oamenii nu au nume și nu se iubesc!Iadul și raiul încep pe pământ și continuă în cer. De aceea, este important să ne trezim din "somnul de după masă" al existenței. Trebuie să alegem responsabil unde vrem să fim. Am meditat lucrul acesta pornind de la parabola "Omului bogat și a lui Lazăr cel sărac". Aceasta se găsește în Evanghelia după Luca 16, 19-31. Am început cu o prezentare, pe scurt, a sărăciei și a bogăției potrivit părerilor lumii. Apoi am trecut în revistă mentalitatea omului biblic ajungând la Isus care îi declară fericiți pe cei săraci cu duhul. Am subliniat trei lucruri importante din parabolă. Primul, iadul sau infernul ca loc în care oamenii nu au relații de comuniune cu aproapele. Din cauza bogățiilor, sau a sărăciei, este posibil să ajungem în această stare. Cum așa? Nu toți bogații sunt bogați, nu toți săracii sunt săraci. Trebuie văzut de la caz la caz. Al doilea, în iad oamenii nu au nume. Numele redă sau cuprinde identitatea cuiva. Identitatea se descoperă și se cultivă în relația sau dialogul cu aproapele. Lumea lipsită de iubire instituie realții prin care îi transformă pe ceilalți în instrumente, obiecte sau numere. Doar comuniunea de iubire cu aproapele respectă identitatea aproapelui și a celui care-l iubește. Al treilea, când ajungem într-o confuzie de sens a vieții trebuie să ne trezim. De pildă, când simțim că, deși suntem bogați, de fapt suntem săraci. Am dat un exemplu profetic prin care putem trezi în noi foamea de iubire, de dreptate, de cultură, de spiritualitate. Această foame de mai mult spirit, de iubire poate să refacă echilibrul interior. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.fetch
Prin continuarea navigării pe palcene.com, acceptaţi utilizarea fişierelor cookie și sunteți de acord cu termenii și condițiile de utilizare.OkMai multe
