Să mergem împreuna!

 

Imnul vizitei Papei Francisc la Iași

1 iunie 2019

 

  1. În spirit de credință, sub cerul sfintei Românii,

privim cu-nsuflețire spre același Dumnezeu.

Copii, bătrâni și tineri, ai Preacuratei fii,

Să mergem împreună azi, mâine și mereu!

 

Refren:

Să mergem împreună privind la cer mereu,

Credința ne e calea spre bunul Dumnezeu,

Credința ne e calea spre bunul Dumnezeu!

 

  1. Cu noi e Maica Sfântă cu chipul ei matern,

Nicicând n-a fost străină pe plaiul românesc,

Aici e-a sa grădină, flori multe i se-aștern,

Cântări înmiresmate parfumu-i răspândesc.

 

  1. Trăim un ceas istoric și binecuvântat:

Azi îl primim pe papa, vicarul lui Cristos,

Ne apără credința, veghează ne-ncetat,

Îndreaptă către ceruri al nostru sfânt prinos!

 

  1. La viața de credință nu ne-am născut curând,

De veacuri pe același Cristos mărturisim.

În file-nsângerate, străbuni cu Duh vibrând

Ne-au dat în dar pământul și crucea s-o păzim.

 

  1. Strigăm cu-nsuflețire la vrednicul îndemn:

„Oriunde ne duc pașii, oricât va fi de greu,

Având-o pe Maria, să facem tot ce-i demn!

Să mergem împreună, cu noi e Dumnezeu!”.

 

Napiši idin komentár

Váša komentar
Váštu ime