Prof.drd. Berceanu Iancu,

Director adjunct la Liceul Teoretic „Sfinții Kiril și Metodii” Dudeștii Vechi

Ideea de comunitate a dat multă bătaie de cap sociologilor, încă de la întemeierea acestei științe, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. Este foarte greu să dai o definiție exactă acestui concept.

Dacă deschidem un ziar, este imposibil să nu găsim evocat acest concept, în diferite contexte: comunitatea oamenilor de afaceri, comunitatea etnică, comunitatea aferentă localității X, comunitate școlară, etc …

Am putea să ne legăm de ideea de grup uman care trăiește într-un anumit teritoriu, cum se întâmplă în comunitățile rurale. Dar aceasta nu prezintă decât o latură a noțiunii de comunitate, pentru că tot o comunitate constituie și „comunitatea bulgarilor bănățeni”, compusă din oameni care s-au născut și trăiesc pe o arie geografică extinsă. În contextul nostru putem vorbi de comunitatea etnică. Aceasta vine în legătură cu ideea de grup etnic. Grupurile etnice reprezintă ”grupuri sociale bazate pe o credință subiectivă într-o origine comună, independentă de existența sau nu a unei comunități de sânge obiective” (Rex, John, 1998, Rasă și etnie, Editura DU Style, București, p. 11).

Făcând recurs literaturii de specialitate, găsim o varietate de moduri în care a fost definit conceptul de comunitate. Sintetc, putem spune că, o comunitate există atâta timp cât un grup de oameni consideră că au ceva în comun: originea, locul în care trăiește, experiența istorică comună, comuniunea de interese, comuniunea de destin.

Așadar, a face parte dintr-o comunitate etnică nu înseamnă, în mod exclusiv, să te fi născut ca membru al acelei comunități. Este suficient să simți că faci parte din ea și că destinul tău este legat de ea.

Într-o lume globalizată, cu tendințe evidente spre uniformizare și desprinderea de trecut, este greu să  îți păstrezi identitatea. Nu este exagerată afirmația că, peste 2-3 generații ne va fi aproape imposibil să ne recunoaștem. Asta, însă, nu li se întâmplă numai bulgarilor din Banat. Să ne gândim, numai , câți români bănățeni mai trăiesc între Tisa, Mureș și Dunăre și câți dintre ei mai cunosc graiul bănățean !

Dacă ne întoarcem la comunitate, ca spațiu imaginar – în care se întâlnesc oameni cu sentimente comune, experiențe comune și destin comun – este limpede că această comunitate a bulgarilor pavlikeni este mai extinsă decât grupul etnic și cuprinde în rândurile ei pe toți cei care își percep sinele ca fiind legat cu cel al bulgarilor bănățeni. Este normal să întâlnești, aici, și nume de români, sârbi, romi, maghiari, șvabi, ucraineni, etc.

Numele celui care a înființat acest grup este german – Erwin Bausche – și acest fapt este relevant pentru identitatea bănățeană a comunității pe care a reușit să o închege. De asemenea, relevant pentru realitatea lumii în care trăim, este faptul că acest domn trăiește în Germania, departe de locul pe care îl evocă.

Numărul de membri – 2000 – poate să fie mare sau poate să fie mic, în funcție de cel care îl interpretează. Important este faptul că, după un an de la înființare, grupul „Balgare-palćene ud pu celija svet / Bulgari-pavlicheni de pretutindeni” a deveit o comunitate vie, ai cărei membri manifestă un interes comun: acela de a păstra vie legătura între fieful bulgarilor bănățeni – Beșenova Veche – și oamenii ale căror destine   s-au împletit cu această comună din Județul Timiș.

Grupul „Balgare-palćene ud pu celija svet / Bulgari-pavlicheni de pretutindeni” a apărut la inițiativa lu Miki Bausche. La rândul său, inițiatorul Miki Bausche poate să înșire o multitudine de motive pentru care s-a înhămat să facă această treabă. Un lucru este clar: și-a dorit suficient de mult încât să-l realizeze ! Asta s-a întâmplat acum un an. În următorii ani grupul va continua să existe, va crește și se va dezvolta, dacă, noi, cu toții, o să ne dorim acest lucru.

Ce se va întâmpla în viitor ? Vom continua să ne împărtășim gândurile, imaginile, filmulețele de la diferite evenimente, așa cum am făcut-o timp de un an de zile, sau chiar mai bine decât până acum.

Dacă mă uit înapoi, am impresia că „peretele” pe care s-a scris cronica acestui grup ne transpune în centrul unui sat de odinioară, în care, oamenii se întâlneau după slujba de duminică și își împărtășeau  bucuriile și apăsările. Toate aceste gânduri, toate aceste simțăminte, reunite, dau ca rezultantă, ethosul sau „spiritul comun” ce animă comunitatea.

Felicitări, Miki Bausche ! Ai dat viață unui sat, în lumea virtuală !